Here comes the bride….?
Posted by Aberatia Policroma | Filed under Lume Oarba
Revin la un subiect care ma roade. Nuntile! Sau ideea de nunta in capul sec al viitoarei mirese. Nu ma intelegeti gresit, nu cred ca toate sunt la fel, dar majoritatea lor considera nunta climaxul vietii lor mici si neinteresante. Si probabil asa si este, pentru ca acela este singurul moment din viata ei cand i se va acorda atentia totala. Cine nu isi doreste asa ceva, iar femeile cu atat mai mult.
Dar nuntile sunt invaluite intr-un val de isterie pe care nu il inteleg. De ce dracu’ as vrea toate neamurile, sau macar jumatate din ele, carora nici macar SMS de Craciun nu le dau sa vina la nunta mea? Raspuns: ca sa vada cat sunt de smechera si ce misteaux e in Bucale, la restaurantul de la Casa Armatei. You have got to be kidding me! Acest eveniment major (?!) capteaza in jurul sau totul, ca intr-un fel de tornada. Femeia devine sclava forumurilor, google-ului, telefoanelor cu prietene la ale caror nunti a fost, site-urilor “de specialitate”, lautarilor, DJ-ului si te mai miri ce. Jesus Christ, e o intreaga isterie pe care nu reusesc sa o patrund. Sau poate nu reusesc sa o patrund pentru ca are la baza cerseala atentiei, care nu imi sta deloc in fire si care este specifica persoanelor cu un nivel al increderii in sine apropiat de cel al nisipului de pe plaja.
Acestei isterii pre eveniment i se adauga evenimentul in sine. Nunta la romani mi se pare un moment de epatare, de defilare, caracteristic comportamentului pasarii numire paun. Nu cred ca voi diseca intelesurile absconse ale unor lautari jigariti care canta “ia-ti mireasa ziua buna ca de maine…te-apuci de pula”, sau ale unor disperate si mai mari care urla in fata blocului/casei/vilei/palatului mai rau ca suporterii pe stadion, aruncatul cu diverse in toate directiile, hora in parcare si mai stiu eu ce. La care asezonam blocatul strazii cu masini, de fita, de Dacie, de motor, de caruta (dupa posibilitati), si claxonatul infernal, care precede deplasarea alaiului inspre pierire.
Raman socata la asemenea manifestari pentru ca sunt obisnuita cu bunul simt. N-am vazut americani, francezi sau germani care sa faca in halul asta. De ce? Nu cred ca raspunsul se afla in faptul ca ei nu invatat hora, ci in ceva care se cheama bun simt si limita acestuia. Cred ca e specific mai ales Bucurestiului, pentru ca doar noi ne dorim sa aratam cat suntem de smecheri si ciumeci, fiind de fapt niste corporatisti cu rate. E ca obiceiul dusului miresii la Arcul de Triumf, pe care, de asemenea, nu am reusit sa il inteleg. Acolo e cumva tatal fericirii in casnicie, sau ce dracu’? Mituri urbane si nimic mai mult.
Imi displac nuntile de gen tocmai din cauza acestei dorinte nestramutate de afisare. Rochia cea mai stralucitoare, cea mai kitchioasa, cea mai colorata, cea mai scumpa, pantofii cei mai de deisgner (valabil si pentru ginerica), si mancare! MULTA mancare. Se vede ca ne tragem din romani, lapidarium avem, neam de bulimici sa ne intitulam. O noapte…sau 3 de mancat si baut, de bagat in tine ca animalul enspe preparate, carne, multa carne, si petrecut. Bine zice Puya cand spune ca noi avem teancuri de aruncat. Nici treaba asta cu “sare milioanele” nu o voi intelege vreodata.
Generalizez, e adevarat, dar in acelasi timp sunt perfec constienta ca exista si exceptii, dar nu cred ca exista atat de multe designer weddings ca aceasta sa fie o generalizare pripita.
Tags: bucuresti, casa armatei, lautari, mancare, mireasa, nunta, puya
May 8th, 2009 at 12:32 PM
Hahahaha!!
)
Iti jur ca aseara, cand am scris ultimul post pe blog, nu citisem inca ce ai scris tu aici!:))
Nici eu nu inteleg, poate d’asta sunt si asa obosita.
Sau, repet, poate am intrat prea tare in jocul “lor”.
Oricum, trebuie sa vii la “marele eveniment”, macar sa vezi cu ochii tai!
May 8th, 2009 at 2:39 PM
BRAVO bei. Este cel mai bun articol care l-am citit in ultimul timp. Nici macar eu nu am reusit acest lucru.
Imi place, este genial si este exact purul adevar legat de nuntile in stilulu unic al romanului. Mi-a placut la nebunie partea cu : ¨si claxonatul infernal, care precede deplasarea alaiului inspre pierire¨.
Pentru articolul asta, nu am cum sa nu te iubesc.
May 8th, 2009 at 5:10 PM
OHOOO 100% DE ACORD!!!! Culmea ca si eu am scris un articol despre cum percep romanii un anumit eveniment.
Mi-a placut LA NEBUNIE ce am citit acum. Mi-a pus un zambet pe buze. Normal, o situatie tragi-comica. Asa e totul la romani…
May 10th, 2009 at 7:52 AM
Sad, but true.
)
)
)
Ai nostri ca brazii, cu mucii “pa” piept.
Romanul a stat toata viata lui la curul altora, iar cand trebuie sa iasa in evidenta, ca deh, i-a sunat ceasul (de nunta, evident), face ce face si e “foarte tare, frate!”.
Daca stau sa ma gandesc la mine, sunt prea tanara sa mor. Am numa’ 20 de ani, pana ma marit eu vine apocalipsa probabil.
Deci vreau rochie black, da?
Si eventual cativa prieteni, rockerii mei pletosi si alcoolisti. Si sa-mi unesc blestemu’ cu distrusul la Vama Veche, preferabil La Pirati.
Lasand private stuff-ul deoparte, deci romanu’ e prost! Italienii nici macar nu stau la nunta. Stii ce fac? Ii fac cadouri miresei – o brosa de argint, ceva ieftin oricum; stau putin si danseaza, pleaca oamenii acasa, mananca, se schimba si poate mai revin pe la nunta alora.
Romanul ce face? Bea, mananca, bea, mananca, vomita in baie, fute mireasa/mirele dupa caz, se bate cu ailalti nuntasi, isi arata pachetele de muschi, portofelu’ plin cu euro furati de la ciorapu’ ma-sii, colectia de masini luata la super reducere din cimitirile de masini.
Si sa nu uitam de guci, armani si toate cele – costume de cocalarus firma, frate.
Tu ca fata! care se respecta, trebuie sa ai o rochie cat mai curcubeica prin coktail-ul de culori VII, cat mai VII posibile, cat mai shiny, muuuult muuuult sclipici, sa “straluce” mai tare ca Luceafaru’.
Deci o mireasa va fi mereu eclipsata de prietenele ei pitipoance, daca aceasta nu este si ea, la randul ei, o pitzi prin definitie.
Enjoy the fuckin’ wedding! Doar romanii sunt unici in lumea asta. nu mai specific in ce fel unici
May 12th, 2009 at 8:17 AM
Eu, pe de alta parte, am zis clar: vin maximum 10 oameni, aia din familie de care chiar ma doare, plus prietene de nadejde. Scoatem rahatul cu biserica, ma doare in cot de ea. Scoatem meniul imens si mai stiu eu ce alte parascovenii.
Mi-e scarba cand vad nunti. Am fost trasa cu forta la una si in final am ramas eu, sor-mea si o sticla de vin. Casa de piatra, you pitzi-coca, you.
May 27th, 2009 at 5:38 PM
Mdea, nu ma asteptam la ceva mai putin ironic din partea dom’soarei. Bravos inca o data! Acidul se revarsa si arde tot in cale.
Cu toate ca iti dau dreptate si m-am saturat de faptul ca oriunde as intoarce privirea ma lovesc de kitchozitati, refuz sa privesc mereu partea rea a lucururilor. Prefer sa cred ca in oceanul acesta de prost gust, nesimtire si curvism dus la extreme am putea NOI sa reprezentam o schimbare de peisaj. Ce daca ne-am nascut romani(si trebuie sa suportam consecintele!)?
Nunta este, trebuie sa fie, un eveniment foarte important in viata unei femei care iubeste. In nici un caz nu este pentru orice femeie. Si nu reprezinta climaxul vietii. Dar cu siguranta ca femeia respectiva, cea care merita o nunta, merita si sa fie in centrul atentiei, sa fie cea mai frumoasa, sa fie adulata precum Adriana Lima. Merita ca sotul sa faca acest pas pentru ca asta ii dicteaza sentimentele si logica, nu maica-sa care s-a plictisit sa-l tina acasa si sa-l vada cum cheleste.
Femeia aceasta merita ca viata ei sa aiba un sens si tocmai de aceea trebuie sa isi faca un plan de bataie inainte de acest pas, nu sa aiba o nunta cu lautari scarbosi, nu sa puna 5 kile in 2 nopti de la atata mancare si pe urma sa fete o duzina de puradei urati si cu IQ-ul unei vrabiute.
Eu vreau sa am o nunta! superba, de proportii extreme, cu multi oameni (de calitate) pe care inca nu-i cunosc si poate ca nu-i voi cunoste nici atunci. Fara rude (in afara de mama, sormea si nepoteii), fara fitosi, fara urlatori, fara grasimi saturate, fara vin spumant, fara muzica proasta, fara hore, DAR: cu baloane colorate si in exces, cu tot felul de bunatati din ciocolata, cu un tort imens pana in tavan, cu o groaza de buchete de trandafiri albi, cu o rochie de vis creata de San Patrick (http://www.moments.pt/upload/piscis-gr.jpg), pantofi Chanel si bineinteles cu multe cadouri (pentru ca merit!). Si neaparat multa muzica buna. Primul dans al mirilor ar fi cu siguranta “Hold on to my heart” – W.A.S.P.
A girl has the right to dream…
May 29th, 2009 at 2:53 PM
@Fwick: And a girl needs to wake up some day.
July 3rd, 2010 at 3:59 PM
[...] mai scris despre obiceiurile cretine de nunta ale romanilor, dar acum se poate spune ca fac live blogging pentru ca exact sub balconul meu are [...]